Uniunea Latină, organizaţie guvernamentală care reuneşte 37 de state de limbă naţională sau oficială neolatină, anunţă lansarea oficială a celei a opta ediţii (2009) a Concursului de traducere tehnico-ştiinţifică în limba românăIniţiat în 2001 de către Uniunea Latină în colaborare cu asociaţiile naţionale de terminologie din România şi din Republica Moldova, acest concurs are la bază două necesităţi fundamentale ale activităţii lingvistice din aceste ţări:
asigurarea unei prezenţe cât mai semnificative a limbii române în cadrul comunicării specializate;
stimularea profesiunii de traducător de texte tehnico-ştiinţifice.
Concursul este destinat traducătorilor din România şi Republica Moldova. Scopul acestei competiţii constă în relevarea importanţei activităţii de traducere în diferite domenii: economic, tehnic, juridic, ştiinţific, medical etc.
Lucrările prezentate trebuie:
- să aibă ca limbă ţintă româna;
- să aibă ca limbă sursă orice limbă;
- să fie publicate între 30 septembrie 2004 şi 30 septembrie 2009. Sunt acceptate publicaţiile pe suport hârtie sau electronic (Internet, CD-ROM) dacă acestea au număr de ISBN;
- să aparţină, din punct de vedere tematic, oricărui domeniu al ştiinţelor sociale, naturale sau tehnice.
Ultimul termen de primire a lucrărilor este 15.02.2010 (data ştampilei poştei).
Premiile acordate de Uniunea Latină sunt:
Premiul întâi: 1.000 €,
Premiul al doilea: 500 €,
Premiul al treilea: 300 €,
Premiul pentru cel mai bun articol: 300 €.
Laureaţii vor primi o diplomă şi, în funcţie de disponibilităţi, cărţi, dicţionare electronice, soft-uri de traducere etc.
Editurile ale căror cărţi vor fi premiate vor primi o diplomă iar cărţile premiate vor putea avea o etichetă promoţională care să ateste faptul că lucrarea respectivă a primit Premiul Uniunii Latine de Traducere tehnico-ştiinţifică în limba română.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute la adresa: [email protected] şi pe site-ul oficial al Concursului http://dtil.unilat.org/limba_romana/regulament.htm
Sursa: Terminometro, Uniunea Latină
Popularity: 39%

Categorii Concursuri, Oportunităţi
Articol publicat de Asociaţia Traducătorilor din România în Noiembrie 4, 2009
ATR Blog Home


