Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, iubitoare de manuscrise şi de chirilică, îşi aduce aminte, într-un articol publicat în Dilema Veche, de dulceaţa şi farmecul aparte al limbii române din jurul anului 1800, caracterizată prin “împrumuturi din slavă, turcă sau neo-greacă, cu alcătuiri de fraze întortocheate, cu dezacorduri şi prescurtări, cu adăogiri pe unde se poate (noroc că mai dai peste o steluţă care te anunţă că trebuie să priveşti pe undeva pentru a te lămuri cu privire la ceea ce a uitat logofătul sau ceea ce jăluitorul, de exemplu, a considerat important să transmită unui cititor presupus).

(…)

La masă: cafeaua se serveşte în filigene cu zarfurile lor, vutca şi vinul ipocratic se păstrează în buriu, şcatulcă sau clondir, în cuhne, pe pirostrii freamătă tingiri, căldări şi cazane unde se prepară diverse mîncăruri, iar pe tipsii şi talere se odihnesc chitre şi naramze, harbuji şi dulmale, pătlăgele mohorîte, andidii, cimbir şi dresuri, piftii şi pilafuri, baclavale şi şerbeturi, sarmale şi musacale, caşcavaluri şi cheftele, iahnii şi papare, şalău şi caracudă.”

Articolul complet poate fi citit pe situl “Dilema veche”.

Iubitorilor de reclame vechi, le recomandăm pagina de Facebook a dlui Florian Ciobanu.

Popularity: 8%